0250.775.021

0250.775.021

Tratament balnear

Tratamentul balnear din Olanesti cuprinde principalele obiective ale terapeuticii moderne: profilactic (profilaxie primara sau cura de sanatate la cei sanatosi, si profilaxie secundara – preventie a recaderii bolii), curativ si recuperational.

Tratamenul balnear din Olanesti se imparte in crenoterapie (tratament cu ape minerale) si tratament auxiliar (hidroterapie, electroterapie, fototerapie, aeroterapie, kinetoterapie, fizioterapie).

In cura interna, s-a generalizat metoda administrarii a 6 prize de apa pe zi, pe cat posibil direct de la sursa (buvetele amenajate in statiune), deoarece apele hipotone si izotone (care contin sulf tritabil tiosulfati sau complexe coloidale sulfuroase) isi pierd stabilitatea in contact cu aerul, isi modifica atat aspectul, cat si calitatile farmacodinamice in cateva ore. Acesta este motivul pentru care aceste ape nu se imbuteliaza si nu se comercializeaza. Unele ape trebuie incalzite la anumite temperaturi inainte de administrare. In hotelurile mari, exista baruri de ape minerale aprovizionate la ore fixe de 6 ori pe zi.

Pentru cura externa, in statiune sunt prezente urmatoarele facilitati:

- un pavilion cu instalatii pentru bai calde si instalatii pentru irigatii vaginale, unde se fac zilnic peste 1000 de bai.
- sectie de hidroterapie cu personal sanitar calificat unde se fac: bai generale, bai partiale, dusuri, dus-masaj, dus subacvatic, impachetari cu parafina, masaj uscat, bai cu plante medicinale, bai cu bule de aer.
- sectie de electroterapie: solux, bai de lumina partiale, raze ultraviolete, unde scurte, diatermie, bai galvanice 4 celurare, diadinamici, Interdin, etc.
- sectie de tratament cu instalatii de aerosoli.
- sala de cultura medicala, kinetoterapie (kinetoterapie individuala si de grup; kinetoterapie cu aparatura speciala (bicicleta ergometrica, steppere, covor rulant, etc.), hidrokinetoterapie individuala si de grup la piscina.
- in cadrul Hotelului Parang exista o baza de tratament de fizioterapie si termoterapie unde se pot face zilnic cate 1286 proceduri medicale, printre care:
- bai cu bule si dus subacvatic, bai galvanice, bai minerale, bai de plante
- injectii cu apa minerala, curenti diadinamici, ionizari, solux, interdin
- stereodinatar, ultrasunete, impachetari cu parafina, masaj, aerosoli
- magnetodiaflux, ultraviolete, unde scurte, laser

Unitatea mai este dotata si cu o sala cultural-sportiva, 6 cabinete medicale, o sala de sterilizare si un laborator pentru analize medicale.
- in cadrul Hotelului Olanesti exista 4 cabinete medicale, 8 cabinete de fizioterapie unde se efectueaza o serie de proceduri ca tratament asociat curei de ape, o sala de fitness, o piscina acoperita.


Climatoterapia

Climatologia este un factor foarte imporatant pentru tratamentul si profilaxia bolilor. Ea consta in schimbarea mediului pentru o perioada de cel putin 12 zile.

Climatoterapia consta in doi factori foarte importanti in tratamentul curativ, cat si in cel profilactic:
- o actiune de calmare, linistire, eliberare de stress.
- activ excitant: miscarea sistematica sub forma unei cure de teren (excursii, sport alternat cu ore de odihna).


Dietoterapia

La Olanesti, sub controlul personalului medico-sanitar de specialitate se intocmesc si se prepara zilnic un numar de 5 regimuri majore. Folosind clasificarea dupa prof. Pevzner, care clasifica dietoterapia in 15 regimuri, de la dieta 1 la dieta 15, in Olanesti se servesc dietele 1, 2, 3, 4, 5, in care se pot incadra toate afectiunile cu indicatii pentru Olanesti si care necesita un regim alimentar.

De asemenea, in pensiunile si restaurantele hotelulurilor se pot servi meniuri dietetice corespunzatoare afectiunii de tratat: dieta hiposodata, hipoacida, hipoproteica, hipolipidica, hipoglucidica (diabet).

Click aici pentru AFECTIUNI TRATATE IN BAILE OLANESTI

Click aici pentru IZVOARE MINERALE SI INDICATII TERAPEUTICE

< Inapoi








Termeni si conditii | Harta site | Intrebari frecvente
Toate drepturile rezervate

PUTEȚI VERIFICA LICENȚA DE TURISM 3BIS (NR. 4240) AICI

-->